Chec cu Mere!
- Tati Gătește
- 30 mai 2022
- 2 min de citit
Porții: 1 Chec
Ingrediente:
200 g făină
3 ouă
150 g zahăr
100 ml lapte
100 g unt topit
1 plic zahăr vanilat
10 g praf de copt
un praf de sare
jumătate de lămâie rasa
sucul de la o jumătate de lămâie
500 g mere
1 lingură scorțișoară
60 g zahăr pentru călit merele
0pțional pentru decor:
150 g ciocolată neagră
100 g nuci mărunțite
Mod de preparare:
Spălăm merele,le curățăm de coaje,le tăiem cuburi.
Într-o tigaie înaltă punem merele la călit,le lăsăm două minute apoi punem zahărul și scorțișoara. Amestecăm din când în când să nu se lipească,cănd merele sunt călite le dăm deoparte.
Mai departe într-un bol încăpător,vom mixa ouăle cu praful de sare, vom adăuga zahărul și zahărul vanilat,vom continua să mixăm pâna când zahărul se va topi, iar compoziția se va deschide la culoare.
În continuare adăugăm laptele și untul topit,apoi continuăm să mixăm,adăugăm sucul de lămâie proaspăt stors și coaja de lămâie și mixam totul bine, apoi dăm bolul deoparte.
Aducem făina pe care o amestecăm cu praful de copt,apoi făina o vom turna treptat în compoziție până o vom termina.
Aluatul obținut îl turnăm în forma de chec, pe care o tapetăm cu foaie de copt.
În mere vom adăuga o lingură de făină, le vom amesteca,apoi le vom pune deasupra aluatului.
Dacă doriți ca merele să rămână la mijlocul checului și nu deasupra, puteți pune un strat de aluat, un rând de mere,iar un strat de aluat ( ori încă un strat de mere deasupra și veți obține în total ,două straturi de mere).
Vom băga la cuptorul preâncălzit la 170 de grade pentru 35 de minute, în funcție de cuptorul fiecăruia. Dacă aveți cuptorul electric,îl puteți seta pe funcția ventilație. Bineânțeles vom face testul scobitorii înainte sa-l scoatem din cuptor.
Checul este gata, îl scoatem la răcit,mai departe într-un bol punem cuburile de ciocolată, pe care le băgăm la cuptorul cu microunde.
Scoatem din cuptorul cu microunde,cu o lingură omogenizăm ciocolata,apoi o turnăm peste chec. Peste ciocolată punem nuci mărunțite.
Azi Tati Gătește vă mulțumește!
Rețetă Video:
Comentarios